Evaluare Nationala 2014

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Vineri s-au afişat rezultatele parţiale de la sesiunea speciala

  Cei 13 olimpici care au susţinut examenul de Capacitate 2014 săptămâna aceasta au aflat vineri rezultatele parţiale care s-au afişat la sediul unde s-au susţinut probele, la Şcoala Gimnazială nr. 19 „Tudor Arghezi” din Capitală. Între orele 18:00 – 20:00, elevii pot depune contestaţii, iar luni, vor afla rezultatele finale.


news



   Pe lista publicată de Ministerul Educaţiei figurează 13 elevi, olimpici la Matematică şi la Informatică şi care se pregătesc pentru participarea la Balcaniadele destinate juniorilor. Aceştia au trecut prin examenele sesiunii speciale de la Evaluarea Naţională 2014 mai devreme decât restul absolvenţilor de clasa a VIII-a, mai exact în perioada 11 – 13 iunie, potrivit calendarului oficial. Joi, elevii au susţinut proba la Matematică şi miercuri, la Limba şi literatura română, care însă nu a fost un examen tocmai uşor, susţin dascălii.

    Profesoara de română Ecaterina Stanca spune că eseul de la subiectul al II-lea ar fi putut să-i pună în dificultate pe mulţi dintre ei, fiind vorba de o compunere originală şi amuzantă în acelaşi timp pe marginea unei întâmplări de la o lansare de carte. „Era nevoie de imaginaţie multă, de spirit inventiv, având în vedere că nu ştiu câţi dintre elevii de clasa a VIII-a au fost la o lansare de carte. În plus, ei ar fi trebuit să aibă şi originalitate, şi limbaj expresiv şi să mai identifice şi elemente care să trezească umorul, ceea ce nu e deloc simplu în acest context”, a explicat Stanca.

    Sesiunea specială se organizează în fiecare an atât pentru Evaluarea Naţională, cât şi pentru Bacalaureat şi este destinată elevilor participanţi la loturile naţionale de pregătire pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale.


CALENDARUL SESIUNII SPECIALE DE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014:

10 iunie 2014 Înscrierea la sesiunea specială a Evaluării Naţionale

11 iunie 2014 Limba şi literatura română – probă scrisă

12 iunie 2014 Matematica – probă scrisă

13 iunie 2014 Limba şi literatura maternă – probă scrisă

13 iunie 2014 Afişarea rezultatelor (până la ora 18)

13 iunie 2014 Depunerea contestaţiilor (orele 18-20)

16 iunie 2014 Rezolvarea contestaţiilor

16 iunie 2014 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii




 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s